Cartile pot schimba vieti. E o realitate pe care nimeni nu o contesta teoretic, desi multi sunt aceia care nu o traiesc practic. Cartile reusesc sa ne schimbe, iar cele citite in copilarie au un mare impact asupra a ceea ce devenim in viitor. Consider ca, atunci cand citim o carte, de cele mai multe ori,trasaturile personajului principal se rasfrang asupra vietii noastre. Fara sa ne dam seama, luam o parte din el si o transformam, astfel, intr-o parte din noi.

In primul rand, literatura, in special operele de fictiune, au puterea de a schimba personalitatea cititorului, gratie experientei unice individuale pe care fiecare o traieste in timpul lecturii, fie ca este vorba de o lacrima, fie ca este vorba de insusirea unor lectii de viata pe care le-a aflat in paginile cartii. O astfel de lectura in copilarie poate determina, de exemplu, apetenta cititorului fata de un anumit gen literar.

In al doilea rand, pe langa contributia pe care o au in dezvoltarea vocabularului si rafinarea elocventei in vorbire, cartile ,mai ales basmele sau povestirile, pot largi perspectivele, ajutandu-l pe cititor sa ii inteleaga pe cei din jur si sa isi dezvolte anumite abilitati sociale. De asemenea, dezvolta imaginatia, prin necesitatea cititorului de a-si imagina personaje si actiuni.

In concluzie, lecturile din copilarie si nu numai, ne pot face mai inteligenti si ne pot ajuta sa ne pavam drumul spre succes. Lecturile din copilarie au un mare impact asupra tinerilor de mai tarziu, pentru ca la varste fragede, omul extrage din ceea ce citeste informatii esentiale si invataturi pe care le pot aplica mai tarziu in viata de zi cu zi.

Advertisements