Tudor Arghezi,poet al întrebărilor,realizează cea mai adăncă reformă a limbii poetice pe care o poate nota istoria litaraturii noastre moderne,comparabilă cu reforma facută în literatura franceză de Victor Hugo ,altadată întemeind “republica vocabularului”,pe concepţia că “Primele cuvinte nu sunt nici rebeli ,nici plebei”,poetul nostru selectează alte sectoare ale lexicului,cuvinte drastice ,dure,uneori forme regionale,pe care nimeni nu le introduse în poezie,dând astfel ,”dreptul de cetate tuturor cuvintelor ,chiar si celor compromise.”

Poezia sa,începând cu Flori de mucigai,va ajunge mai evident la materializări viguroase ale esteticii sale noi ,estetica urâtului ,preconizată în Testament .

Estetica urâtului se mai evidenţiază şi în Blesteme,care face parte din acelaşi volum, ‘Cuvinte potrivite’ .În această poezie partea revelatorie este viziunea luptei între organicul divin şi înmulţirea dezordonată,parazitară,replică diabolică la nativitatea cartofilor şi smaraldelor,urmare la geneza muşiţei pe care a invocat-o cu altă ocazie poetul:

”Pe tine cadavru spoit cu unsoare ,

Te blestem sa te-mputi pe picioare,

Să-ţi crească măduva bogată şi largă

Umflată-n sofale ,mutată pe targă

Să nu se cunoască de frunte piciorul,

Rotund ca dovleacul ,gingaş ca urciorul,

Oriunde cu zgârciuri ghiceşti medulare,

Să simţi că te arde puţin fiecare

Un ochiu să se strângă şi să se sugrume

Clipind de-amănuntul ,întors către lume.

Celălalt să-ţi rămâie holbat şi deschis

Şi rece împietrit ca-ntr-un vis”

Un alt aspect profund este sentimentul de oscilare materială între două lumi cu densităţi deosebite, ”de osmoză între spiritual şi material,amândoi termenii luaţi ca momente îndepărtate ale aceleiaşi materii.Cerul şi pământul sunt două vase comunicante,materia fiind permeabilă prin spirit şi spiritul arătând tendinţe de degradare” (G. Călinescu-Istoria literaturii române de la origin până-n prezent).În Vânt de toamnă înterpătruderea  celor doi factori ,cerul şi pamântul, ia forma unei stranii beţii :

“E pardosită lumea cu lumină ,

Ca o biserică de fum şi de răşină

Şi oamenii ,de ceruri beţi,

Se leagănă-n stihare de profeţi.”

 

Cu Flori de mucigai ,arta poetică coteşte în personalitatea adâncă a scriitorului,aşa cum se manifestă multilateral şi în publicistică.Dacă poetic şi spiritual ,volumul Cuvinte potrivite deţine primatul ,în  schimb Flori de mucigai reflectă nota cea mai autentică a tehnicii artistice argheziene,a mijloacelor de expresie,în arta în versuri a lui Tudor Arghezi .Sunt în acest sens revelatoare opiniile lui George Călinescu: “Flori de mucigai este o operă de rafinament ,de subtilitate artistică ,ele presupun un cer al gurii dedat cu toate mirodeniile.Cititorul necultivat în sens artistic se sperie de ele şi le crede vulgare,deşi realitatea şi savoarea sunt însuşirile lor ca şi ale operei lui Rabelais .”

Astfel  cu Flori de mucigai Arghezi începe o poezie de savoare,presupunând un cititor pregătit .Punctul de plecare îl formează observarea limbajului,cu un puternic miros argotic,al puşcăriaşilor.Impresia de veselie creată şi dozată cu cel mai autentic lirism ,nu e falsă.Amestecul seriozităţii cu bufoneria e în linia Anton Pann.Efectul artistic constă în surprinderea naivităţii sub expresia de mahala..Aceşti hoţi,borfaşi,ţigani,posedă toată gama lirică a umanităţii şi o execută pe instrumente ce produc o duioasa ilaritate,într-o limbă indecentă ,argotică ,cum e cazul în delicata explicaţie mitologică a frumeseţii unui “fătălău” :

“O fi fost mă-ta vioară,

Trestie sau căprioară

Şi o fi prins în pântec plod

De strigoi de voevod .”

 

Dacă în Cuvinte potrivite şi în alte volume de versuri de mai târziu ,Tudor Arghezi foloseşte copios expresiile figurate ,simbolurile ,în Flori de mucigai poetul dă curs liber îndeosebi cuvântului cu sens propriu direct.Întreg volumul ilustrează cu pregnanţă preferinţa poetului pentru cuvintele rare ,tari ,nude ,expresive ,potenţial mai bogate decât altele,pentru a da mai multă culoare şi relief tablourilor înfaţişate.

Argotismele,cuvintele vulgare ,considerate  până la Tudor Arghezi neliterare ,sunt  adeseori prezente ca o cerinţă de ordin estetic ,prin plasticiatea lor ,în versurile din  Flori de mucigai.Poetul le prelucrează la înalte temperaturi artistice,făcând din ele elemente caracteristice ale noului alfabet stilistic arghezian.La Arghezi ,aceste expresii vorbesc nu numai prin raporturi gramaticale ,ci ele radiază din interior multiple posibilităţi expresive.

După Cuvinte potrivite,cu diversitatea lor sensibilă , Flori de mucigai ,tot atât de fermă estetic în unitea ei tematică ,ne înfăţişează un Arghezi concentrat exclusiv asupra mizeriei umane (cu originea expresivă în mai vechile poezii Pui de găi şi Blesteme).

Este o poezie obiectivă ,lipsită de dramatism ,dar nu mai puţin zguduitoare prin temeritatea limbajului ei “despuiat” ,frust ,este o întoarcere la naturalismul care este sursa expresionismului doar prin forma evoluată a acestuia devenind de fapt poezie naturalistă.În Flori de mucigai ,naturalismul e la fel de poetic prin brutalitate şi cruzime ,ca şi simbolismul din Les chants de Valvador.

Titlul volumului este un oximoron ,inspirat din creaţia lui Baudelaire Les fleurs du mal,din care poetul tradusese şi reuneşte două principii: motivul florii,simbol al frumuseţii pentru estetica romantică şi cuvântul regional,cu aspect arhaic “mucigai”,mucegaiul fiind o formă elementară de viaţă ,care trăieşte în mediile umede,insalubre.Acest cuvânt “mucigai” marchează în acest context concepţia sa privind “estetica urâtului”, care prin asociere cu ideea de frumuseţe ,exprimată prin floare,întăreşte,într-un paralelism perfect,convingerea că frumosul se naşte din “bube,mucegaiuri şi noroi”. Florile de mucigai sunt emblema unei rodiri în tenebre,unui rod negativ-monstruos ,rod al morţii ..

Versurile din Flori de mucigai sunt rezultatul inspiraţiei divine ,a “slovei de foc”,ele sunt scrise cu unghia stângă “pe tencuială” “pe un părete de firidă goală“.Versurile dezvăluie un real dur al vieţii perceput de latura demonică ,negativă a fiinţei umane ,nu de cea angelică.”Unghia îngerească ” este ”tocită” ,ele sunt scrise cu unghia de la mâna stângă ,asociată demonicului ,maleficului.Acest univers se reduce la noţiuni ca:mocirlă ,frig ,cătuşe ,lanţuri ,zăbrele ,păduchi ,şobolani ,zăvoare ,mucegai ,întuneric.

Metaforic,”florile de mucigai” simbolizează vegetaţia umedă a ungherelor întunecoase ,sunt  flori fără legătură cu pământul ,cu lumina ,fără  clorofilă ,provocând repulsie.În acest univers oamenii se conturează ireal:

”Livizi ca strigoii şi şui ,

Strâmbaţi de la umeri ,din şold şi picior

În blidul fierbinte ,cu aburi gălbui,

Îşi duc parcă sângele lor.” (Cina)

Singularitatea “florilor de mucigai”:caracterul lor contrar esteticii transfigurării, proprietatea lor “antitestamentară” ,cu toate că într-unul din aspectele lor cele mai aparente,ele par închipuirea perfectă a constantului din Testament:

”Din  bube ,mucegaiuri şi noroi

Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi ”, reprezintă adeziunea ,la o estetică  a demascării ,cel puţin tot atât de importantă în arta poetului nostru ca şi cea dintâi ,chiar dacă mai puţin recunoscută.

Astfel  se poate afirma că ,cu Tudor Arghezi începe o nouă estetică ,estetică “scoasă din detritusuri verbale”.Arghezi a dovedit o constantă pasiune de a scoate poezia din antipoezie ,cutezând să-şi metamorfozeze opera într-un “ciorchin de negi” .

Advertisements