Tema drumului

Considerat de G.Ibrăileanu o „epopee a poporului român” ,”Povestea lui Harap-Alb” este cel mai reprezentativ basm al lui Creangă,o plăsmuire artistică a realităţii cu multiple valenţe psihologice,etice şi estetice,o sinteză a spiritualităţii româneşti ce cuprinde o întreagă filozofie asupra vieţii,un mic roman de aventuri cu un subiect fabulos în care sunt valorificate teme şi motive de circulaţie universală.

Titlul neobişnuit al basmului este un oximorom.Cuvântul „Harap” înseamnă slugă,rob,iar cuvântul „alb” sugerează un suflet în care încă nu s-au scris semnele sarcedotale ale iniţierii.

Conform opiniei lui Vasile Lovinescu,alăturarea negrului (Harap) cu albul ar însemna unirea celor două principii Yng şi Yang.Fiu al Craiului şi nepot al lui Verde Împărat,Harap-Alb este ales de soartă să îi reunească pe fraţi aşa cum două jumătăţi ale cercului formează întregul.

În „Povestea lui Harap-Alb” Ion Creangă tratează fabulosul în mod realist,basmul fiind caracterizat prin „originala alăturare a miraculosului cu cea mai specifică realitate” (G.Călinescu).

Subiectul se bazează pe universala luptă dintre bine şi rău,pe antiteza dintre aceste două forţe simbol,ce se menţine însă în sfera normalităţii existenţei.

Până la un punct „Povestea lui Harap-Alb” respectă tiparul narativ al basmului popular.În realitate el este un veritabil basm cult,având un font de roman.

Doi fraţi,Verde Împărat şi Craiul trăiesc de multă vreme la două capete ale lumii fără să se mai vadă.După opinia lui Vasile Lovinescu cei doi fraţi reprezintă în plan mitologic două principii subordonate unul altuia ce guvernează „o vastă lume primitivă,căzută în haos.”

Verde Împărat,ajungând la bătrâneţe fără a avea descendenţi în linie masculină îi scrie fratelui său,Craiul,cerându-i unul dintre feciori ca urmaş la tron: „Amu cică împăratul acela , aproape de bătrâneţe,căzând la zăcare , a scris carte frăţine-său Craiului ,să-i trimită grabnic pe cel mai vrednic dintre nepoţi,ca să-l lase împărat în locul său după moartea sa.”.Împăratul cere cel mai vrednic nepot,deoarece conducerea unei împărăţii presupune pricepere, abilitate,înţelepciune, tenacitate,iscusinţă,echilibru,armonie,iubire de adevăr,calităţi ale unui erou exemplar puternic umanizat şi nu ale unui războinic.Conceptul de vitejie , cel mai important concept din basmele populare,apare aici ca un concept fără substanţă.Vitejia e înlocuită cu destoinicia,cu vrednicia.

Craiul primeşte rugăminte fratelui său mai mare.

Mare iniţiat ,dar şi iniţiator el îşi supune fiii la o probă fundamentală:proba curajului,probă esenţială în procesul de iniţiere.

Podul,locul unde se desfăşoară această probă leagă sfârşitul împărăţiei Craiului de începutul unui spaţiu enigmatic,nesfârşit ,ameninţător,plin de păduri şi drumuri întortocheate ce sugerează în cod mitologic obstacolele şi labirintul.

„Craiul le iese fiilor săi în cale ,mascat în urs şi îi provoacă la luptă,iar celui care are curajul să primescă lupta îi dezvăluie adevărata sa identitate şi îi zice:<<mergi de acum tot înainte,că tu eşti vrednic de împărat>>”(Oişteanu).Speriaţi ,fiii cei mari se întorc pe rând acasă.Inocenţa lor este absolută.Ei sunt mândri şi orgolioşi, se cred îndreptăţiţi să fie iniţiaţi şi să primească statutul de împărat , dar pleacă în călătorie fără nici un fel de pregătire şi se întorc după primul obstacol întâlnit în cale.Tatăl îi ceartă cu un limbaj de Humuleşti în care apar aluzia şi ironia ca elemente de roman realist.

Mezinul Craiului este rănit de cuvintele mustrătoare ale tatălui său.El are îndoieli ,e neliniştit , reflexiv,îngândurat ,mâhnit şi de aceea merge în grădină să mediteze.Prin conturarea lui ca o personalitate puternic umanizată cu viaţă sufletească fabulosul coboară în planul realitaţii,într-un timp şi spaţiu localizate geografic şi istoric.În grădină el se întâlneşte cu o bătrână care cerşeşte.

În aparenţă bătrâna e gârbovă,neputincioasă ,neştiutoare,neînsemnată,inutilă,în esenţă ea este „Bătrâna Timpurilor,identificată cu cercul imobil în jurul căruia se înfăşoară ghemul veacurilor şi vârtejul ciclurilor” (Vasile Lovinescu),o mare iniţiată ce se remarcă prin „alternanţa de strălucire şi stingere,de umilinţă şi măreţie”.

Bătrâna are un limbaj predictiv,bazat pe un sistem de aluzii „Da’ce stai aşa pe gânduri,luminate crăişor?zice baba,alungă mâhnirea din inima ta, căci norocul iţi râde din toate părţile şi nu ai de ce să fi supărat.”Arătându-i că poate vedea dincolo de aparenţe,deşi esenţa ei e ascunsă în ce mai de jos ipostază a condiţiei umane ,bătrâna îi dă crăişorului un mare cod.

Fascinat de vorbele ei  acesta îi oferă un ban.Gestul capătă valoare simbolică:banul reprezintă forma prin care intră în relaţie două voci.Generozitatea fiului de crai face posibilă comunicarea între cei doi.Milostivită de tânărul crăişor, Sfânta îl sfătuieşte să plece la Verde Împărat , însă numai după ce va cere calul ,hainele şi armele pe care tatăl său le avusese în tinereţe.

„Armele , calul şi hainele simbolizează patrimoniul strămoşesc , sau calităţi spirituale ereditare (cum ar fi voinţa ,setea de cunoaştere,dragostea de adevăr,puterea de luptă sau altele) pe care Craiul le-a trensmis fiului său”.(Oişteanu)

Găsirea calului ţine de metamorfoza sub semnul focului.Simbol mitologic,focul reînnoieşte, reînvie , trezeşte energii,redă conţinutul lucrurilor iniţiale.

În aparenţă calul e nepunticios,iar,foarte aproape de moarte.Ca şi în cazul bătrânei,esenţele se ascund în forme degradate ale materiei.

După metamorfoza care se face urmând un procedeu ritualic (proba jăratecului) calul devine tânăr,puternic, frumos.

Prin cele trei zboruri cosmice el îl botează pe crăişor întru soare şi lună.Astfel acesta atinge formula primordială „Ei stăpâne,cum ţi se pare?Gândit-ai vreodată că ai să ajungi soarele cu picioarele,luna cu mâna şi prin nouri să cauţi cununa?”.

După ce calul îi jură fiului de crai credinţă „de-acum înainte sunt gata să te întovărăşesc oriunde mi-i porunci ,stăpâne „cei doi pornesc într-o călătorie labirintică,plină de primejdii.

Despărţirea tatălui de fiu se face la pod şi este una ritualică.Craiul îşi supune şi fiul mai mic la proba curajului.Cel ce înfruntă ursul este de fapt calul,bunul său tovarăş.Tatăl îşi felicită fiul , îi laudă generozitatea îi oferă blana de urs şi îi dă sfaturi:să se ferească de omul spân şi de omul roş.Dacă în aparenţă craiul este doar un tată iubitor în ipostaza lui pedagogică,în esenţă el e un mare iniţiat şi iniţiator , cu un puternic caracter disimulant care păstrează ca simboluri  ale omniscienţei şi omnipotenţei calul şi baba.El ştie ce se va întâmpla cu fiul său în călătorie , ştie că acesta nu îşi va putea respecta promisiunea făcută.

Megatema basmului este tema drumului,care apare în strânsă legătură cu cea a iniţierii.Călătoria pe care o întreprinde eroul este un act iniţiatic,un proces de formare a tânărului prin care acesta trece de la starea de profan la starea de iniţiat şi de aceea „ Povestea lui Harap-Alb” este considerat un veritabil buildungs roman fabulos .”Drumul lui Harap-Alb nu este un drum fizic, geografic ,ci un drum spiritual,de perfecţionare şi purificare , un drum de iniţiere, un drum către centru,un drum de la starea de profan,la cea de sacru,sfânt (echivalată alegoric în basm cu cea de împărat)”(Andrei Oişteanu)

Prima etapă a drumului o constituie pădurea labirint în care fiul de crai se întâlneşte de trei ori cu Spânul.

Deşi tânărul nu are nevoie de însoţire , Spânul se oferă mereu să îl ajute.Dacă în aparenţă el este umil, nevinovat,binevoitor,în realitate e crud,viclean,ipocrit , mincinos,egoist.

De fiecare dată el îşi schimbă straiele cu tonul vocii.La a treia întâlnire fiul de crai îl acceptă pentru că pare a fi un bun cunoscător al acelor locuri necunoscute.

Călătoresc cu bună înţelegere deoarece Spânul rămâne în aparenţă umil şi supus,reuşind să câştige încrederea fiului de crai.

Momentul fântânii este un moment fundamental care schimbă cursul destinului personajului.Fiul de crai îşi încheie la fântână un mod de existenţă şi începe altul,cu altă identitate.

Spânul îl invită pe naivul tânăr să coboare într-o fântână ciudată,fără cumpănă şi fără roată,pentru a se răcori;imediat însă trânteşte capacul şi îl sileşte pe captiv să accepte inversarea rolurilor.

În plan simbolic această fântână este o veritabilă cristelniţă în care fiul e botezat cu forţa.Spânul îl deposedează de identitatea sa crăiască.Din clipa aceasta el pierde cartea , armele ca simboluri ale puterii ,hainele,devine slugă şi primeşte un nou nume ,o nouă formă de identitate.Spânul îşi însuşeşte originea nobilă şi destinul de mire al lui Harap-Alb.

Momentul sosirii la curtea lui Verde Împărat este marcat de atmosfera de sărbătoare:”Şi împăratul Verde,cetind cartea , are de bucurie că i-a venit nepotul , şi pe dată îl şi face cunoscut curţii şi fetelor sale , care îl primesc cu toată cinstea cuvenită unui fiu de craiu şi moştenitor al împăratului”.

Temându-se ca Harap-Alb să nu spună adevărul,Spânul îi cere în toiul petrecerilor să îi îndeplinească dorinţe care la prima vedere par imposibile.

Cele trei încercări la care eroul este supus reprezintă „ trei trepte de iniţiere diferite, fiecare fiind superioară celei anterioare.”(Oişteanu) şi având ca ţintă forme ale absolutului vegetal , mineral şi uman.Înaintea fiecărei probe se remarcă un scenariu repetabil .Fiul de crai este mâhnit , suferă , are sentimentul că este ultima probă şi înţelege că Spânul vrea să-l piardă.Mereu mărturiseşte mâhnirea sa calului,care îl încurjează.Calul este un spirit invincibil,simbol al forţei şi al vitalităţii.

Harap-Alb reuşeşte să treacă de primele două probe datorită ajutorului Sfintei Duminici,care cunoaşte anumite taine şi dă sfaturi fiului de crai.Aceasta locuieşte pe o insulă izolată de lume , un spaţiu sacru în care eroul e dus de către cal.Conform opiniei lui Oişteanu ,”în sens cosmogonic insula poate simboliza manifestarea , Creaţia;în acest caz apa reprezintă haosul primordial dinaintea Creaţiei.”

În cadrul mirific al insulei Harap-Alb descoperă o valoare existenţială importantă,aceea că puterea milostiveniei şi bunătatea ajută omul să reuşească in viaţă.

Pentru ca Harap-Alb să poată culege sălăţile din Grădina Ursului,Sfânta Duminică prepară o licoare magică care îi aduce acestuia somnul lung.Andrei Oişteanu consideră că :adormirea ursului în basm este de fapt simbolul îmbunării lui,obţinerii hatârului său , transformării sale într-un duh păzitor , benefic.”

Aruncarea blănii de urs este o taină necesară trecerii acestei probe ştiută doar de Bătrână „Dar la toată întâmplarea , de-i vedea şi-i vedea că s-a trezit ursul şi năvăleşte la tine,zvârle-i pielea cea de urs şi apoi fugi încoace spre mine cât îi putea.”

Omorârea cerbului , animal solar , vestitorul luminii se face  după un anumit ritual în care faţa se ascunde.Prin anihilarea Ursului şi apoi a Cerbului , Harap-Alb preia de la învinşi atributele războinicului.

După fiecare probă se remarcă tema recunoştinţei:Harap-Alb se întoarce la Sfânta Duminică, mulţumindu-i pentru ajutor.

A treia probă este ultima treaptă a iniţierii eroului, un adevărat basm în basm , cea mai grea încercare la care acesta este supus, deorece Împăratul Roş este semnul răului de care tatăl îi spusese să se ferească,simbolul sângelui ,al cruzimii şi al răzbunării.

Supunerea fetei ,”o farmazoană cumplită”,puternică, şireată, independentă, prefăcută, este necesară atât formării personajului , cât şi întemeierii unei căsnicii prin care eroul va dobândi condiţia de mire , de iniţiat.

Pentru prima dată Harap-Alb nu mai apelează la auxiliile cunoscute.Traseul lui este acum lipsit de ostilitate , de provocări şi ispite.

Megatema acestei călătorii este bunătatea , care apare ca modus vivendi,în stare pură.

Harap-Alb ajută fiinţe aparent neînsemnate (furnicile şi albinele) generozitatea lui fiind în plan spiritual.A face bine este starea lui firească,naturală,el face bine necondiţionat.Cu toate acestea , inima lui bună îl va ajuta , pentru faptele sale va fi răsplătit.

Pe drum eroul acceptă însoţirea câtorva năzdrăvani care îi vor deveni auxilii.Cele cinci apariţii bizare reprezintă întruchipări ale forţei cosmice:gerul (Gerilă),foamea (Flămânzilă), setea (Setilă);Ochilă este ciclopul din epopeea homerică,iar Păsări-Lăţi-Lungilă este un Săgetător coborât pe Pământ.Cei cinci se înscriu în sfera umanului , reprezentând un portret grotesc,caricatural, în care o trăsătură dominantă este îngroşată până la limita absurdului şi capătă dimensiuni fantastice.

Gerilă este „o dihanie de om”, Flămânzilă „ o namilă de om” ,Setilă „ onanie de om”,Ochilă „o schimonositură de om”,iar Păsări-Lăţi-Lungilă e „ o pocitanie de om”.Astfel ipostaza umană e văzută în oglinzile buclucaşe ale simţurilor.

Pe fiecare îl întâlneşte în plenitudinea manifestărilor specifice.Cei cinci trăiesc într-o deplină singurătate , fiind respinşi din zona umanului.Toţi formează parcă un întreg,bazat pe solidaritate şi comunicare.În existenţa lor se sugerează civilizaţia arhaică, rurală,marcată de cuvintele plug, mugur, brazdă , moară , vite.Fiecăruia Harap-Alb îi face câte un portret în care se îmbină caricatura , hazul , grotescul, fabulosul cu realul.Portretele lor sunt hiperbolizate.Uneori sunt înşiruiri de fraze ritmate „Poate ca acesta-i vestitul Ochilă,frate cu Orbilă, văr primar cu Chiorilă,nepot de soră lui Pândilă , din sat de la Chitilă, peste drum de Nimerilă,ori din târg de la Să-l-caţi,megieş cu Căutaţi şi de urmă nu-i mai daţi”Întâlnindu-i pe cei cinci năzdrăvani Harap-Alb este uimit şi pentru prima dată râde.Râsul lui este sincer, inocent,naiv,pur,din perpectivă rurală fiind reacţia omului normal.Fiul de crai râde de aparenţe , el nu cunoaşte esenţa celor cinci.

Fiecare dintre năzdrăvani ştie de probele Împăratului Roş.În trecut ei îl ajutaseră şi pe tatăl crăişorului.

Sosirea la împărăţie e marcată de uimirea împăratului , care stă sub semnul disimulării,pentru că existenţa în împărăţia sa e ritualică,el ştie întotdeauna ceea ce se va întâmpla.

Harap-Alb este supus la cinci probe în aparenţă de netrecut,probe absurde, monstruoase:proba focului,a ospăţului,alegerea macului,păzirea fetei,alegerea fetei.Probele sunt impresionante prin cantiăţile aproape pantagueilice.În aparenţă sunt de netrecut,dar Harap-Alb le depăşeşte cu ajutorul celor cinci.Nici una dintre încercări nu este peste puterile năzdrăvanilor, ci exact cât pot ei duce.Totul este pe roluri,fiecăruia îi vine rândul să intre în scenă.Probele trecute cu ajutorul albinelor şi al furnicilor evidenţiază faptul că bunătatea rodeşte, că binele e răsplătit în mod firesc şi normal.

În final , Împăratul Roş cedează,el îşi dăruieşte fiica celui care trecuse prin toate tainele iniţierii.Fata propune o probă a auxiliilor, ce constă în aducerea unor elemente magice ale căror valoare e cunoscută doar de ea:mărul-simbolul iubirii,apa vie şi apa moartă-ce semnifică renaşterea.În aparenţă, calul-simbolul puterii şi al fidelităţii şi turturica-simbolul singurătăţii în iubire se întrec, în realitate ei sunt complici.

Pe drumul către Împăratul Verde Harap-Alb se îndrăgosteşte de fată.Aceasta simbolizează absolutul uman,frumuseţea supremă.Are puterea de a se metamorfoza , stăpâneşte atât teluricul,cât şi cosmicul.

Puternică,hotărâtă,sigură pe sine ea îl respinge pe Spân,pe cel cu care în plan mitologic este absolut incompatibilă şi îl acceptă pe cel care trecuse de probele tatălui său,nu cu sabia ,ci prin virtuţile pe care le dezvoltă bunătatea,prin firescul existenţei.Având un foarte puternic sentiment al dreptăţii,fata dezvăluie adevărata identitate a lui Harap-Alb.Acesta este ucis de Spân dar renaşte fiind stropit cu apă vie şi apă moartă.Spânul este pedepsit de calul năzdrăvan printr-un zbor care purifică şi armonizează.Conform opiniei lui Oişteanu „putem întrezări aici răspânditul motiv arhaic al Păcatului Originar , care presupune , la nivelul gândirii mitice, Patimile eroului mitic (simbolizate în basm prin încercările supraomeneşti la care e supus Harap-Alb).Purificarea ,moartea şi învierea ,iniţierea , reprezintă sfârşitul Patimilor , mântuirea eroului mitic şi eliberarea sa din jugul propriului său Păcat Originar.Dealtfel Spânul ştia ca Harap-Alb se poate elibera din robie numai prin efectuarea ritualurilor de purificare şi iniţiere.El îi mărturiseşte fiului de crai : <<Şi atâta vreme să ai a mă sluji, până când îi muri şi iar îi învia>>”Astfel prezentat Spânul apare ca un personaj cu un important rol în formarea tânărului:”Pentru ca Harap-Alb să devină om , Spânul trebuie să fie rău.El va dispărea doar când rostul i se va fi împlini”(Florin Ioniţă)

Prin moarte Harap-Alb îsi încheie existenţa în curs de iniţiere şi renaşte mire,iniţiat.După moarte numele lui de slugă devine renume.După ce îl readuce la viaţă, fata îi dă paloşul de mire şi împărat , simbol sarcedotal al puterii.Urmează atât binecuvântarea părintească cât şi cea cosmică (perechea primordială prin zâmbet îşi dă acordul)Nuntirea se face sub semnul cosmicului.

În încheiere,din timpul sacru al basmului se trece în timpul profan,revenindu-se la vocea narativă specific humuleşteană.

Fiind o capodoperă a lui Creangă,un veritabil buildungs roman fantastic cu valenţe mitice , psihologice şi filozofice, „Povestea lui Harap-Alb” este romanul omului ameliorabil prin trăire,ce dezvoltă în mit destinul formării autorului „Ion Creangă a ilustrat în opera sa propria experienţă de viaţă,pe care a povestit-o sub formă de memorial , a învăluit-o în mit şi a sugrumat-o într-o experienţă fantastică,valabilă pentru om în genere;şi el a luptat cu spânul,cu primejdiile şi nevoile , şi el s-a făcut frate cu dracul, ca să treacă punţile vieţii,iar nemurirea şi-a dobândit-o din apa vie şi apa moartă a creaţiei lui artistice”(Pompiliu Constantinescu)

Advertisements